bi(a)c

Exact de asta aveam nevoie :))



Deci, pixuri bune sa avem la bac, ca de restu` nu`i bai. :))

Noapte pe plaja

Stiti cum e sa aveti nevoie de o noapte pe plaja? Nu, nu o noapte de petrecere si destrabalare. O noapte in doi pe plaja. Doar noi doi, intr`un coltisor, atat. O noapte in care sangele care ne alearga prin vene sa fie impregnat cu sarea marii si cu picaturi de vodka. O noapte in care frigul valurilor marii sa ne inlacrimeze si noi sa ne afundam in nisip si unul in altul in cautare de caldura. O noapte in care sa ne inspiram unul pe altul si sa expiram sinceritate. Sa vorbim, apoi tacerea sa ne invaluie implacabil, apoi sa vorbim iar, sa ne spunem tot ce nu ne`am spus, sa avem aceleasi ganduri. Buzele noastre sa danseze in acelasi ritm cu marea si genele noastre sa`si sopteasca dorul. Vantul sa ne amestece si mai tare. Spre dimineata, marea sa ne pozeze cu macro, iar restul sa fie in absoluta ceata. Sa tremuram de fericire la gandul ca iubirea noastra duce catre spuma din zare.
Stiti cum e?!

Da, in mod cert, e prea frumos afara cu tot albul asta, dar eu, in noaptea asta vreau sa fiu pe plaja cu tine, macar in vis.
Somn usor!

Ne place sa fim copii.

Pai nu? Sarbatorile de iarna si copilaria, eterne sinonime. Am vrea sa fim iar copii. Si de`asta ne uitam cu jind la copiii din spatele blocului care`si fac derdelus si se dau cu saniuta. Totusi suntem "prea maturi" ca sa iesim sa ne jucam cot la cot cu "astia mici". E mai simplu sa ne ascundem in spatele globuletelor, mai ales in spatele unuia, pe care l`am preferat inca din copilarie si care ne stie dorintele si temerile din fiecare an. Si, de la an la an, cu cat il gasim mai prafuit, cu atat ni se pare mai frumos si mai incarcat de semnificatii. Si cu atat mai mult avem grija sa`l punem in bradut in acelasi loc din care ne poate citi perfect gandurile. Deci, ce mai stim noi despre joaca? Cine ne mai invata? Pentru noi totu` pare o joaca, insa una perfida. Cel putin sa nu uitam sa visam.
.. Relativ nefondata teama asta sa nu ne facem de ras, sa aratam ca ne e dor de inocenta. Si uite`asa iesim noaptea sa ne aruncam in zapada, sa fim copii. :D

P.S.: I saw mummy kissing Santa last night, what shall I do?! :-s

Taci si condu :)

Cum pentru unii dintre noi Mosu` a venit un pic mai devreme, tin s`o felicit pe Gabizza mea, desi cu putina intarziere (deh, mi`a luat ceva timp sa`mi deszapezesc blogu`), pentru permisul de conducere obtinut, trebuie precizat, in conditii meteorologice maxim de nefavorabile. Acum draguta mea, la cat mai multe plimbari si filme vazute impreuna! ;)) Btw, asa o sa fim noi? :))

Si pentru ca stii ca(t) te iubesc, de`acum incolo o sa am eu grija sa ma destrabalez si pentru tine, ca tu esti soferita :))

Ce sa mai, felicitari! >:D<

P.S.: Cand te duci la benzinarie, sa nu uiti sa stai un sfert de ora sa te uiti dupa mutunache pt masina :))

Zapada si viscol

Nu e prima oara cand mi se intampla o chestie ciudata. Si cam greu de explicat. Nu stiu cum se intampla, dar de fiecare data cand dorm si visez la un moment dat, accidental, ca imi suna telefonul, exact atunci se gaseste cineva sa ma sune in realitate. Nu ar fi asta o problema, doar ca eu, poate din cauza ca dorm prea profund, continui sa visez cu impresia ca telefonul mi`a sunat in vis, desi l`am auzit. Stiu ca am o exprimare alambicata si usor ininteligibila, de`asta am sa dau un exemplu. Azi dimineata, visam ca X voia sa ma sune si eu nu voiam sa`i raspund. Coincidenta sau nu, tocmai atunci telefonul a inceput sa sune, auzeam clar melodia, insa, in starea mea intermediara dintre vis si realitate, eram determinata sa nu raspund, pentru ca nu voiam sa vorbesc cu X. Ha! In mai putin de un minut, m`am trezit brusc la realitate. Era Pic, ma suna sa ma trezeasca si sa`mi spuna sa ma uit pe geam. Totul alb. Asa ca mi`am pus problema asta cand priveam peisajul de`afara. „Peisajul” insemnand masini si garaje acoperite de zapada :)) Dar era alb tot, dupa multa vreme, asta conta. Si ma intrebam care e anatomia visului si ce se intampla mai exact in subconstient, incat visul sa se confunde cu realul.
„Poate ar trebui sa nu mai caut raspunsuri si sa dorm cu telefonul dat pe silentios”, mi`am zis. ;))

Asa ca, pe la pranz, ca sa nu pierd ziua asta cu ninsoare adevarata, m`am infofolit bine si`am iesit in parc.

Nu ma gandeam ca mi`era asa dor de sentimentul asta, iar azi am fost doar noi doi si albul. Si`am facut ce`am vrut cu el, l`am sfaramat, l`am stricat, l`am impartit, l`am imprastiat. Apoi l`am reparat la loc, dar ne`am lasat amprenta pe el. Acum in parc e un alb facut din soapte de iubire dintre doua nasucuri reci, soapte retinute de toti fulgisorii.

...As fi pus mai multe poze, dar am facut greseala sa ies machiata din casa pe o vreme ca asta, drept pentru care am avut un aer mai.. kinky :)) Pe curand!

La multi ani, fratimiu :D

Ca tot e sezonul aniversarilor la mine in familie, tre` sa`i fac si fratiorului meu o urare frumoasa :)

[bine, e cam mare sa`i mai zic fratior :D]

Pai, ii doresc sa fie sanatos, sa aiba parte de tot ce`si doreste el, sa`mi faca doi nepotei si eventual sa`si faca banca lui :)) Pana atunci, ii multumesc ca m`a inteles si ca mi`a luat mereu apararea, ii multumesc pentru toate plimbarile si pentru faptul ca e unul dintre sponsorii mei principali :) Si vreau sa`i mai spun ca sunt tare mandra de el si ca mi`ar placea sa nu mai fie asa rece, sa`mi arate si el mie uneori ca ma iubeste, printr`o simpla imbratisare. Anyway, ii multumesc ca a fost fratele meu mai mare. >:D<

La multi ani! Te iubesc!

P.S.: Astept sa ma iei cu tine intr`o seara la Bamboo :))

Panza de paianjen

Nu stiu ce m`a apucat, dar azi m`am apucat iar de citit. Dupa muuulta vreme, shame on me. Asa ca dupa vreo suta si ceva de pagini citite cu o aviditate parca naiva – am izbutit sa inchid cartea, chipurile, ca sa invat pentru teza –, m`am oprit putin si pe blog. Simteam o nevoie imperativa sa scriu ceva, dupa ce in mintea mea s`au intiparit atatea litere si cuvinte, usor haotic. Acum insa, toate gandurile si (ne)cuvintele imi aluneca vertiginos printre taste. Doar imi pare rau ca am pierdut atata vreme.. necitind.

Pentru ca inca nu am mentionat ce citesc, este vorba despre „Panza de paianjen”, de Cella Serghi. Sigur, stiu ca sunt in urma cu lectura, sunt o neavizata, il citez iar pe dirigu`. :D
Tot citind, intre atatea fraze si gandiri profunde, poate putin clasice, dar suficient de captivante, am gasit si un fragment care m`a amuzat teribil, nu stiu de ce, probabil pentru ca mi s-a parut foarte sec si in contrast cu seriozitatea situatiei in general: Diana, personajul principal (in psihologia caruia m`am regasit destul de mult), vorbind despre sotul ei, Michi:

„La masă își păta regulat hainele și își mușca, din greșeală, limba. Când venea acasă, își punea iod pe limbă și talc pe petele de pe cravată. Aveam totuși pentru el un fel de îngăduință maternă, dar Michi era ca acei copii îndărătnici care niciodată nu sunt mai răi și nu-și dau mai mult în petic ca în zilele când vin musafiri. Mai era și de o exagerată lăcomie. Într-o zi, când învățam cu o colegă pentru examen, a venit acasă, a deschis ușa dulapului și a întrebat, alarmat:
- Unde e banana?
- Am mâncat-o, am răspuns înghețată.
- Păi, ție nu-ți plac bananele...
- Ce are a face?...
- Are a face... a stăruit Michi. În orice caz, n-are sens să mănânci un lucru care mie îmi place dacă ție tot nu-ți place.”

:D

noapte buna.